Vino la concert miercuri, 22 mai, de la ora 19.00, și contribuie la sănătatea și speranța de viață ale copiilor din centrul “Casa Ioana” din Giurgiu. Sunt 7 copii imobilizați la pat pentru tot restul vieții lor, care suferă de boli grave ce face posibilă hrănirea lor doar cu mâncare specială și cu ajutorul tuburilor introduse până în stomac.
Nu toți copiii au șansa de a se naște sănătoși. Și nu toți copiii știu ce înseamnă să alergi sau să ieși din casă la prima zăpadă. Copiii din centrul Casa Ioana nu știu și nu vor ști niciodată cum se bate mingea de asfalt și nici cum e să mergi prima dată la mare pentru că toată copilăria lor începe și se termină cu patul în care sunt imobilizați. Prăjiturile mamei nu înseamnă nimic pentru ei pentru că sunt hrăniți prin gavaj, iar tuburile și aparatele absolut necesare pentru hrănire și respirație sunt averea lor cea mai mare.
Dar tu poți face în așa fel încât să nu trăiască în dureri zilele grele pe care le-au primit. Pe 22 mai, Quantic găzduiește concertul caritabil "Muzică pentru speranță".
Fiecare bilet cumpărat ne ajută să obținem aparatura medicală necesară și să asigurăm măcar o parte din stocul imens de consumabile necesare îngrijirii lor în fiecare zi.
Copiii din centrul Casa Ioana aud muzica dar nu pot dansa, însă tu poți. Pentru ei și în numele lor. Tu poți sări cât ei nici nu pot visa, poți ajuta cât ei nici nu-și pot imagina. Vă așteptăm în număr cât mai mare pe 22 mai!
–
Mulțumiri speciale merg către Quantic, gazda noastră, și către trupele White Mahala, Zob, Zaibar și The Groovy Bastards, care s-au alăturat acestei cauze și sunt pregătiți să ne ofere o seară memorabilă, plină de muzică bună, dar și de speranță, în schimbul donației tale.