Hello Romania are plăcerea de a anunța organizarea turneului aniversar
Voltaj XXV în Marea Britanie, un eveniment dedicat celebrării a 25 de ani de activitate in acceasi formula. Sunt practic 25 de ani de succes și emoții împărtășite alături de una dintre cele mai iubite trupe din România. În cadrul acestui turneu, Voltaj va susține trei concerte de excepție:
-
Wolverhampton (Sala Astoria) - 1 noiembrie,
-
Londra (Sala TROXY) - 2 noiembrie,
-
Manchester (Sala Accademy 2) - 3 noiembrie.
Aceste concerte sunt o ocazie unică pentru comunitatea românească din Marea Britanie de a se reîntâlni cu trupa care i-a fost alături de-a lungul anilor cu melodii emoționante și pline de energie. În cadrul turneului, Voltaj va interpreta piese care au marcat generații, dar și momente speciale dedicate celor plecați de acasă, inclusiv hitul „De la Capăt”, care a devenit un simbol al dorului de țară pentru românii din diaspora.
„Suntem extrem de entuziasmați să aniversăm 25 de ani alături de fanii noștri din Marea Britanie. Este o mare bucurie să revenim și să cântăm pentru cei care duc România în suflet, indiferent de locul în care se află”, a declarat Călin Goia, solistul trupei Voltaj.
Turneul Voltaj XXV este organizat de Hello Romania, platforma dedicată conectării românilor din străinătate cu evenimentele culturale și artistice din comunitățile lor din UK. Concertele promit o experiență live de neuitat, plină de surprize și emoții, într-o atmosferă electrizantă.
Biletele sunt deja disponibile și pot fi achiziționate online de pe platforma IaBilet.ro
Pentru informații suplimentare despre evenimente și achiziționarea biletelor, vă invităm să accesați si site-ul oficial al organizatorului:
www.helloromania.uk
Hello Romania este o platformă dedicată comunității românești din străinătate, având misiunea de a conecta românii cu evenimentele culturale, artistice și de divertisment care îi aduc mai aproape de casă. Organizăm concerte, spectacole, conferințe și alte evenimente speciale menite să mențină spiritul românesc viu, oriunde s-ar afla diaspora.
Cu o echipă dedicată și experiență în organizarea de evenimente internaționale, Hello Romania promovează artiștii români și creează momente de neuitat pentru comunitățile românești din întreaga lume.