„E un text născut dintr-o căutare a mea ce se întinde peste timp, e, daca vreți, o încercare de a răspunde unei întrebări foarte importante, aflate probabil în sufletul fiecăruia dintre noi: se sfârșesc, oare, lucrurile, într-adevăr, acolo unde credem noi? Chiar dacă tema este una foarte serioasă, nu înseamnă că piesa nu îmbracă adesea pe parcursul ei și haina comediei. Dacă ar fi să o reduc la o singură frază, aceasta ar fi următoarea: „Distanta dintre pasi” reprezintă adevărul teribil ascuns de multe ori în spatele unui zâmbet.” Geo Vișan
Text și Regie: Geo Vișan
Distribuție: Ada Dobrea, Dana Porlogea, Geo Vișan
Sinopsis
Christophe este proprietarul unei cafenele atipice. Faptul că localul în sine este aparte nu se datorează doar amplasării pe un pod. Mai e ceva în aer, ca o nota de subsol, ca un filon nevazut, ceva nespus, ca o așteptare. In acest context se vor intalni trei destine.
Se spune că sufletele înrudite se recunosc de departe. Oare acesta sa fie motivul pentru care Christophe, Geraldine și Christine ajung față în față în cele din urma? Se prea poate. In orice caz, pasii i-au purtat pe toti trei in acelasi loc: la Cafeneaua „Sur le Pont”.
Geraldine e profesoară de dans, aflată în pragul unui divorț. „Piruetele” pe care viața ei a început să le facă au o forță centrifuga amețitoare ce amenință să o arunce în afară. Christine, o tânără visătoare, volubilă, posesoarea unui fel cu totul special de a privi viața, este îndrăgostită iremediabil de Christophe: un fost marinar misterios, consumat permanent de nevoia de a scrie, lăsând aparent senzația că se află într-o plină criză de mizantropie.
„Distanta dintre pasi” poartă spectatorul pe coridoarele secrete ale unei întâlniri invaluite in mister. Deznodământul piesei aduce lumina în drumul celor trei. Chiar dacă dificultățile traversate de ei au fost diferite, drumul se dovedește a fi in cele din urma același pentru toți. Spectacolul doreste sa fie un semnal de alarma in fata riscului de aplatizare a vietii, impotriva capcanei pe care de multe ori cotidianul ne-o intinde: incetam sa ne mai traim viata in clipa in care viata ne traieste pe noi.
